Își încheie cariera la Florența? **”Jocurile sunt făcute, contractul lui Mutu va fi prelungit până în 2014″

Își încheie cariera la Florența? **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luciano Spaletti a semnat cu Zenit Sankt Petersburg, ceea ce a
alimentat și mai mult zvonurile conform cărora Adrian Mutu va fi
transferat în această iarnă de gruparea rusă.

Cotidianul ‘La Repubblica’, citat de violanews.com anunță că
această mutare are șanse mici să se concretizeze, atacantul român
fiind foarte aproape să își prelungească pentru încă două sezoane
contractul cu Fiorentina. În măsura în care acest lucru se va
întâmpla, Mutu își va încheia cel mai probabil cariera la Florența:
vârful român ar avea 34 de ani (actuala înțelegere cu Fiorentina
expiră în 2012).

Potrivit sursei citate, alături de Adrian Mutu, este gata să
parafeze o nouă înțelegere cu gruparea italiană și portarul francez
Sebastian Frey.

Mutu și Frey sunt gata să-și prelungească acordul, iar
antrenorul Prandelli și directorul sportiv Corvino sunt de asemenea
două dintre prioritățile lui Della Valle. Viitorul Fiorentinei pot
fi reprezentat de acestea sau poate chiar depinde de ele. Acest
proiect se află pe placul tuturor. «Mi-ar plăcea să îmi termin
cariera la Florența, dar asta nu depinde de mine, ci de club» a
spus Mutu. Contractul jucătorului român expiră în 2012, cu o
prelungire cu încă doi ani și jocurile sunt făcute
„,
notează sursa citată.

Mutu este indisponibil de la începutul lunii noiembrie, iar
potrivit cotidianului italian ar putea fi sută la sută apt de joc
după perioada de pauză de iarnă: „În prezent, Mutu este
bine, și-a reluat pregătirea, iar la meciul cu AC Milan (n.r. – din
19 decembrie) s-ar putea afla pe banca de rezervă, dar adevărata sa
revenire va fi după pauză, în ianuarie. Adrian nu vrea să-și asume
riscuri și, mai presus de toate, nu mai vrea să plece. Pentru asta
se antrenează ca un nebun, iar, la reluarea campionatului,
Prandelli poate conta din nou pe el
„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…